Cartea întâi Paralipomena 17:4
Și împăratul Asiriei a aflat de o uneltire a lui Osea, pentru că trimisese mesageri la So, împăratul Egiptului, și nu adusese niciun dar împăratului Asiriei, precum făcuse an de an; de aceea împăratul Asiriei l-a închis și l-a legat în închisoare.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
5Atunci împăratul Asiriei a venit în toată țara și s-a urcat la Samaria și a asediat-o trei ani.
Read all of Cartea întâi Paralipomena 17
Cross References
2 Kings 18:21Acum iată, tu te încrezi în toiagul acestei trestii frânte, în Egipt; pe care dacă un om se sprijină, îi va intra în mână și o va străpunge; astfel este Faraon, împăratul Egiptului, pentru toți cei care se încred în el.
2 Kings 24:20Căci prin mânia DOMNULUI s-a întâmplat în Ierusalim și în Iuda, până când el i-a aruncat din prezența sa, că Zedechia s-a răzvrătit împotriva împăratului Babilonului.
2 Chronicles 32:11Nu v-a convins Ezechia să vă dați morții prin foame și sete, spunând: DOMNUL Dumnezeul nostru ne va elibera din mâna împăratului Asiriei?
Isaiah 30:1Vai copiilor răzvrătiţi, spune DOMNUL, care primesc sfat, dar nu de la mine; şi care se acoperă cu o acoperitoare, dar nu din duhul meu, pentru a adăuga păcat la păcat.
Ezekiel 17:13Și a luat din sămânța împăratului și a făcut legământ cu el și a luat un jurământ de la el; a luat de asemenea pe cei puternici ai țării;
Hosea 10:4Au rostit cuvinte, jură fals când fac un legământ; astfel judecata răsare precum cucuta în brazdele ogorului.