The Bible Software
bible.software › Cartea întâi Paralipomena › Cartea întâi Paralipomena 18 › Cartea întâi Paralipomena 18:5

Cartea întâi Paralipomena 18:5

El s-a încrezut în DOMNUL Dumnezeul lui Israel; astfel încât după el nu a fost nimeni asemenea lui printre toți împărații lui Iuda, nici vreunul care fusese înainte de el.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

He trusted in the LORD God of Israel; so that after him was none like him among all the kings of Judah, nor any that were before him.

In Context

4El a îndepărtat înălțimile și a sfărâmat idolii și a tăiat dumbrăvile și a spart în bucăți șarpele de aramă, pe care Moise îl făcuse; deoarece până în acele zile copiii lui Israel ardeau tămâie pentru el; și l-a numit Nehuștan.

6Fiindcă el s-a alipit de DOMNUL și nu s-a depărtat de la a-l urma, ci a păzit poruncile lui, pe care DOMNUL le poruncise lui Moise.

Read all of Cartea întâi Paralipomena 18

Cross References

2 Kings 19:10Astfel să vorbiți lui Ezechia, împăratul lui Iuda, spunând: Să nu te înșele Dumnezeul tău în care te încrezi, zicând: Ierusalimul nu va fi dat în mâna împăratului Asiriei.

2 Kings 23:25Și asemenea lui nu a fost vreun împărat înainte de el, care să se fi întors la DOMNUL cu toată inima lui și cu tot sufletul lui și cu toată puterea lui, conform cu toată legea lui Moise; nici după el nu s-a ridicat vreunul asemenea lui.

2 Chronicles 16:7Și în acel timp, Hanani, văzătorul, a venit la Asa, împăratul lui Iuda, și i-a spus: Deoarece te-ai bizuit pe împăratul Siriei și nu te-ai bizuit pe DOMNUL Dumnezeul tău, de aceea a scăpat oastea împăratului Siriei din mâna ta.

2 Chronicles 20:35Și, după aceasta, Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a alăturat lui Ahazia, împăratul lui Israel, care s-a purtat foarte stricat;

2 Chronicles 32:8Cu el este un braț de carne, dar cu noi este DOMNUL Dumnezeul nostru să ne ajute și să lupte bătăliile noastre. Și poporul s-a sprijinit pe cuvintele lui Ezechia, împăratul lui Iuda.

Psalms 13:5Dar m-am încrezut în mila ta, inima mea se va bucura în salvarea ta.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea întâi Paralipomena 18:5

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea întâi Paralipomena 18:4Cartea întâi Paralipomena 18Cartea întâi Paralipomena 18:6 →