Cartea a treia a Regilor 16:8
DOMNUL a întors asupra ta tot sângele casei lui Saul, în locul căruia ai domnit; și DOMNUL a dat împărăția în mâna lui Absalom, fiul tău; și, iată, tu ești prins în ticăloșia ta, pentru că ești un om sângeros.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Read all of Cartea a treia a Regilor 16
Cross References
Judges 9:56Astfel Dumnezeu i-a întors răutatea lui Abimelec, pe care o făcuse tatălui său, ucigând pe cei șaptezeci de frați ai săi;
2 Samuel 3:28Și după aceasta, când David a auzit, a spus: Eu și împărăția mea suntem nevinovați înaintea DOMNULUI pentru totdeauna de sângele lui Abner, fiul lui Ner;
2 Samuel 19:19Și a spus împăratului: Să nu îmi impute nelegiuire domnul meu, nici să nu îți amintești ceea ce servitorul tău a făcut cu strâmbătate în acea zi când a ieșit domnul meu împăratul din Ierusalim; ca împăratul să pună aceasta la inimă.
1 Kings 2:8Şi, iată, tu ai cu tine pe Şimei, fiul lui Ghera, un beniamit din Bahurim, care m-a blestemat cu un blestem apăsător în ziua când am mers la Mahanaim; dar el a coborât să mă întâlnească la Iordan şi i-am jurat pe DOMNUL, spunând: Nu te voi da la moarte prin sabie.
Psalms 3:2Mulți spun despre sufletul meu: Nu este ajutor pentru el la Dumnezeu. Selah.
Psalms 7:4Dacă am răsplătit cu rău celui ce era în pace cu mine, (da, am eliberat pe cel ce fără motiv este dușmanul meu),