The Bible Software
bible.software › Cartea a treia a Regilor › Cartea a treia a Regilor 8 › Cartea a treia a Regilor 8:12

Cartea a treia a Regilor 8:12

Din Siria și din Moab și de la copiii lui Amon și de la filisteni și de la Amalec și din prada lui Hadadezer, fiul lui Rehob, împăratul din Țoba.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

Of Syria, and of Moab, and of the children of Ammon, and of the Philistines, and of Amalek, and of the spoil of Hadadezer, son of Rehob, king of Zobah.

In Context

11Pe care David le-a dedicat de asemenea DOMNULUI, cu argintul și cu aurul pe care îl dedicase de la toate națiunile pe care le supusese;

13Și David și-a făcut un nume când s-a întors de la lovirea sirienilor în valea sării, aceștia fiind optsprezece mii de oameni.

Read all of Cartea a treia a Regilor 8

Cross References

1 Samuel 27:8Și David și oamenii săi s-au urcat și i-au invadat pe gheșuriți și pe ghirziți și pe amaleciți, pentru că aceste națiuni erau din vechime locuitori ai țării, cum mergi la Șur, chiar până la țara Egiptului.

2 Samuel 5:17Dar când filistenii au auzit că îl unseseră pe David împărat peste Israel, toți filistenii au urcat să îl caute pe David; și David a auzit despre aceasta și a coborât la fortăreață.

2 Samuel 10:11Și a spus: Dacă sirienii sunt prea tari pentru mine, atunci tu să mă ajuți; dar dacă fiii lui Amon sunt prea tari pentru tine, atunci eu voi veni și te voi ajuta.

2 Samuel 12:26Și Ioab a luptat împotriva Rabei copiilor lui Amon și a luat cetatea împărătească.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea a treia a Regilor 8:12

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea a treia a Regilor 8:11Cartea a treia a Regilor 8Cartea a treia a Regilor 8:13 →