A doua epistolă a lui Pavel către Timotei 2:25
Învățând în blândețe pe cei ce se împotrivesc lor înșiși, dacă Dumnezeu, cumva, le va da pocăință pentru recunoașterea adevărului,
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
26Și să se trezească din cursa diavolului, fiind prinși de el spre voia lui.
Read all of A doua epistolă a lui Pavel către Timotei 2
Cross References
Jeremiah 26:12Atunci Ieremia a vorbit tuturor prinților și întregului popor, spunând: DOMNUL m-a trimis să profețesc împotriva acestei case și împotriva acestei cetăți, toate cuvintele pe care le-ați auzit.
Jeremiah 31:33Ci acesta va fi legământul pe care îl voi face cu casa lui Israel: După acele zile, spune DOMNUL, voi pune legea mea în părțile lor ascunse și o voi scrie în inimile lor; și eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul meu.
Ezekiel 36:26De asemenea vă voi da o inimă nouă și un duh nou voi pune în voi; și voi lua inima de piatră din carnea voastră și vă voi da o inimă de carne.
Zechariah 12:10Şi voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului duhul harului şi al cererilor; şi ei vor privi spre mine, acela pe care l-au străpuns, şi vor jeli pentru el, precum jeleşte cineva pentru singurul lui fiu, şi vor fi în amărăciune pentru el, precum este cineva în amărăciune pentru întâiul său născut.
Matthew 21:32Fiindcă Ioan a venit la voi pe calea dreptății și nu l-ați crezut; dar vameșii și curvele l-au crezut; și voi, văzând aceasta, nu v-ați pocăit mai apoi ca să îl credeți.
Mark 1:15Și, spunând: Timpul este împlinit și împărăția lui Dumnezeu este aproape: pocăiți-vă și credeți evanghelia.