A doua epistolă a lui Pavel către Timotei 3:11
Persecuțiile, nenorocirile care mi s-au întâmplat în Antiohia, în Iconia și în Listra; știi ce persecuții am îndurat, dar Domnul m-a scăpat din toate.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
12Într-adevăr, toți cei ce voiesc să trăiască evlavios în Cristos Isus vor fi persecutați.
Read all of A doua epistolă a lui Pavel către Timotei 3
Cross References
Genesis 48:16Îngerul care m-a răscumpărat din tot răul, să binecuvânteze băieţii; şi numele meu să fie chemat peste ei şi numele părinţilor mei, Avraam şi Isaac; şi ei să devină o mulţime în mijlocul pământului.
2 Samuel 22:49Și care mă scoate din mâna dușmanilor mei; tu de asemenea m-ai înălțat deasupra celor ce s-au ridicat împotriva mea; m-ai eliberat de omul violent.
Psalms 34:19Multe sunt nenorocirile celui drept, dar DOMNUL îl eliberează din toate.
Psalms 91:2Voi spune despre DOMNUL: El este locul meu de scăpare și fortăreața mea, Dumnezeul meu; în el mă voi încrede.
Isaiah 41:10Nu te teme, căci eu sunt cu tine; nu te descuraja căci eu sunt Dumnezeul tău; te voi întări; da, te voi ajuta; da, te voi susţine cu dreapta dreptăţii mele.
Isaiah 43:2Când vei trece prin ape, eu voi fi cu tine, şi prin râuri, ele nu te vor inunda; când vei umbla prin foc, nu vei fi ars; nici flacăra nu se va aprinde pe tine.