A doua epistolă a lui Pavel către Timotei 4:17
Totuși, Domnul a stat cu mine și m-a întărit, pentru ca prin mine predicarea să fie pe deplin cunoscută și să audă toate neamurile; și am fost scăpat din gura leului.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Read all of A doua epistolă a lui Pavel către Timotei 4
Cross References
Psalms 22:21Salvează-mă din gura leului, fiindcă m-ai auzit din coarnele unicornilor.
Psalms 109:31Pentru că va sta în picioare la dreapta celui sărac, pentru a-l salva de cei ce îi condamnă sufletul.
Proverbs 28:15Precum un leu care rage și un urs căutând pradă, așa este un conducător stricat peste poporul sărac.
Isaiah 41:14Nu te teme, tu, vierme Iacob şi voi bărbaţi ai lui Israel; te voi ajuta, spune DOMNUL şi răscumpărătorul tău, Cel Sfânt al lui Israel.
Jeremiah 15:20Și te voi face pentru acest popor un zid întărit de aramă; și ei vor lupta împotriva ta, dar nu te vor învinge, pentru că eu sunt cu tine pentru a te salva și a te elibera, spune DOMNUL.
Daniel 6:22Dumnezeul meu a trimis pe îngerul său și a închis gurile leilor ca să nu mă vatăme, întrucât s-a găsit nevinovăție în mine înaintea lui; și de asemenea înaintea ta, împărate, nu am făcut vătămare.