Faptele Apostolilor 1:22
Începând de la botezul lui Ioan, până la acea zi în care a fost luat de la noi, trebuie ca unul să fie rânduit martor cu noi al învierii sale.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
23Și au rânduit pe doi, Iosif numit Barsaba, care era supranumit Iustus, și Matia.
Read all of Faptele Apostolilor 1
Cross References
Mark 1:1Începutul evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu;
John 1:28Acestea s-au făcut în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.
Acts 1:2Până în ziua în care a fost primit sus, după ce prin Duhul Sfânt a dat porunci apostolilor pe care îi alesese;
Acts 4:33Și cu mare putere apostolii dădeau mărturie despre învierea Domnului Isus; și mare har era peste ei toți.
Hebrews 2:3Cum vom scăpa noi dacă neglijăm o salvare atât de mare? Care, întâi a început să fie vorbită de Domnul, și ne-a fost confirmată prin cei ce l-au auzit,