Faptele Apostolilor 20:7
Și în prima zi a săptămânii, când discipolii s-au adunat să frângă pâinea, Pavel le-a predicat, pregătit să plece a doua zi; și a continuat vorbirea până la miezul nopții.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
8Și erau multe lumini în camera de sus, unde erau adunați.
Read all of Faptele Apostolilor 20
Cross References
Nehemiah 9:3Și s-au ridicat pe locul lor și au citit în cartea legii DOMNULUI Dumnezeului lor, o a patra parte din zi; și o altă a patra parte au mărturisit și s-au închinat DOMNULUI Dumnezeului lor.
Luke 22:19Și a luat pâine și a adus mulțumiri și a frânt-o și le-a dat, spunând: Acesta este trupul meu care este dat pentru voi; să faceți aceasta în amintirea mea.
John 20:1În prima zi a săptămânii Maria Magdalena a venit dis-de-dimineață la mormânt, pe când era încă întuneric și a văzut piatra luată de pe mormânt.
John 20:26Și după opt zile discipolii lui erau din nou înăuntru și Toma era cu ei; Isus a venit, ușile fiind închise, și a stat în picioare în mijloc și a spus: Pace vouă.
Acts 2:46Și, continuând în fiecare zi într-un gând în templu și frângând pâine din casă în casă, își mâncau mâncarea cu veselie și simplitate a inimii,
Acts 20:11Și după ce a urcat din nou și a frânt pâine și a mâncat și a vorbit timp îndelungat, până în zorii zilei, astfel a plecat.