Faptele Apostolilor 9:1
Dar Saul, suflând amenințări și măcel împotriva discipolilor Domnului, s-a dus la marele preot,
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Read all of Faptele Apostolilor 9
Cross References
Psalms 27:12Nu mă da la voia dușmanilor mei, fiindcă martori falși se ridică împotriva mea și cei care suflă cruzime.
Acts 8:3Cât despre Saul, prăpădea biserica, intrând în fiecare casă; și, târând deopotrivă bărbați și femei, îi preda la închisoare.
Acts 22:3Eu sunt într-adevăr bărbat iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar crescut în această cetate la picioarele lui Gamaliel, învățat conform cu exactitatea legii părinților și am fost zelos pentru Dumnezeu, așa cum sunteți voi toți în această zi.
1 Corinthians 15:9Fiindcă dintre apostoli cel mai neînsemnat sunt eu, care nu sunt demn să fiu numit apostol, pentru că am persecutat biserica lui Dumnezeu.
Philippians 3:6Referitor la zel, persecutând biserica; referitor la dreptatea care este în lege, găsit ireproșabil.