The Bible Software
bible.software › Faptele Apostolilor › Faptele Apostolilor 9 › Faptele Apostolilor 9:31

Faptele Apostolilor 9:31

Atunci au avut pace bisericile din toată Iudeea și Galileea și Samaria și au fost edificate; și, umblând în teama de Domnul și în mângâierea Duhului Sfânt, s-au înmulțit.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

Then had the churches rest throughout all Judaea and Galilee and Samaria, and were edified; and walking in the fear of the Lord, and in the comfort of the Holy Ghost, were multiplied.

In Context

30Când au aflat frații, l-au coborât la Cezareea și l-au trimis mai departe la Tars.

32Și s-a întâmplat că, trecând Petru prin toate ținuturile, a coborât și la sfinții care locuiau în Lida.

Read all of Faptele Apostolilor 9

Cross References

Deuteronomy 12:10Dar după ce veţi trece Iordanul şi veţi locui în ţara pe care DOMNUL Dumnezeul vostru v-o dă să o moşteniţi şi după ce vă va da odihnă din partea tuturor duşmanilor voştri de jur-împrejur, astfel încât să locuiţi în siguranță,

Judges 3:30Astfel, în ziua aceea, Moab a fost înfrânt sub mâna lui Israel. Și țara a avut odihnă optzeci de ani.

1 Chronicles 22:18Nu este DOMNUL Dumnezeul vostru cu voi? și nu v-a dat odihnă de fiecare parte? Căci el a dat pe locuitorii țării în mâna mea; și țara este supusă înaintea DOMNULUI și înaintea poporului său.

Nehemiah 5:15Dar guvernatorii dinainte, care fuseseră înaintea mea, împovărau poporul și luaseră de la ei pâine și vin, în afară de cei patruzeci de șekeli de argint; da, chiar și servitorii lor stăpâneau peste popor; dar eu nu am făcut astfel, din cauza fricii de Dumnezeu.

Job 28:28Și omului i-a spus: Iată, teama de Domnul, aceasta este înțelepciune; și a pleca de la rău este înțelegere.

Psalms 94:13Ca să îi dai odihnă de la zilele de restriște, până ce groapa va fi săpată pentru cel stricat.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Faptele Apostolilor 9:31

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesJohn LightfootGeneva Bible Notes (1599)Robertson's Word Pictures
← Faptele Apostolilor 9:30Faptele Apostolilor 9Faptele Apostolilor 9:32 →