Amos 1:9
Astfel spune DOMNUL: Pentru trei fărădelegi ale Tirului și pentru patru, nu voi întoarce pedeapsa lui, pentru că au dat Edomului pe toți captivii și nu și-au amintit legământul frățesc;
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
10De aceea voi trimite un foc pe zidul Tirului, care îi va mistui palatele.
Cross References
2 Samuel 5:11Și Hiram, împăratul Tirului, a trimis mesageri la David și cedri și tâmplari și pietrari; și ei i-au clădit lui David o casă.
1 Kings 9:11(Şi Hiram, împăratul Tirului, îl aproviziona pe Solomon cu cedri şi brazi şi aur, conform cu toată dorinţa lui), că împăratul Solomon i-a dat lui Hiram douăzeci de cetăţi în ţara Galileei.
Isaiah 23:1Povara Tirului. Urlaţi, corăbii ale Tarsisului; fiindcă este risipit, încât nu este casă, nici intrare, din ţara Chitim li s-a arătat.
Jeremiah 47:4Din cauza zilei care vine să îi prade pe toți filistenii și să stârpească din Tir și din Sidon orice ajutor care rămâne, pentru că DOMNUL va prăda pe filisteni, rămășița ținutului din Caftor.
Ezekiel 27:1Cuvântul DOMNULUI a venit din nou la mine, spunând:
Ezekiel 28:1Cuvântul DOMNULUI a venit din nou la mine, spunând: