The Bible Software
bible.software › Amos › Amos 2 › Amos 2:5

Amos 2:5

Dar voi trimite un foc asupra lui Iuda și acesta va mistui palatele Ierusalimului.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

But I will send a fire upon Judah, and it shall devour the palaces of Jerusalem.

In Context

4Astfel spune DOMNUL: Pentru trei fărădelegi ale lui Iuda și pentru patru, nu voi întoarce pedeapsa lui, pentru că au disprețuit legea DOMNULUI și nu au păzit poruncile lui, iar minciunile lor, după care au umblat părinții lor, i-au făcut să rătăcească;

6Astfel spune DOMNUL: Pentru trei fărădelegi ale lui Israel și pentru patru, nu voi întoarce pedeapsa lui, pentru că au vândut pe cel drept pentru argint și pe cel sărac pentru o pereche de încălțăminte;

Read all of Amos 2

Cross References

Jeremiah 17:27Dar dacă nu îmi veți da ascultare pentru a sfinți ziua sabatului și a nu purta vreo povară, chiar intrând pe porțile Ierusalimului în ziua sabatului; atunci voi aprinde un foc la porțile lui care va mistui palatele Ierusalimului și nu va fi stins.

Jeremiah 37:8Și caldeenii vor veni din nou și vor lupta împotriva acestei cetăți și o vor lua și o vor arde cu foc.

Jeremiah 52:13Și a ars casa DOMNULUI și casa împăratului; și toate casele din Ierusalim și pe toate casele oamenilor mari, le-a ars cu foc;

Amos 1:4Dar voi trimite un foc în casa lui Hazael, care va mistui palatele lui Ben-Hadad.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Amos 2:5

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Amos 2:4Amos 2Amos 2:6 →