Amos 7:2
Și s-a întâmplat, după ce au terminat de mâncat iarba țării, că atunci am spus: Doamne DUMNEZEULE, iartă, te implor, prin cine se va ridica Iacob? pentru că el este mic.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
3DOMNUL s-a pocăit pentru aceasta: Nu va fi, spune DOMNUL.
Cross References
Exodus 10:15Căci ele au acoperit fața întregului pământ, așa că țara s-a întunecat; și au mâncat fiecare iarbă a pământului și tot rodul pomilor pe care grindina i-a lăsat; și nu a rămas niciun lucru verde în copaci, sau în ierburile câmpului, prin toată țara Egiptului.
Exodus 34:9Și a spus: Dacă acum am găsit har înaintea ochilor tăi, Doamne, lasă te rog, ca Domnul meu, să meargă printre noi, pentru că acesta este un popor îndărătnic; și iartă nelegiuirea noastră și păcatul nostru și ia-ne ca moștenirea ta.
Numbers 14:19Iartă, te implor, nelegiuirea acestui popor conform măreției milei tale și precum ai iertat acest popor, din Egipt până acum.
Psalms 44:24De ce îți ascunzi fața și uiți nenorocirea noastră și oprimarea noastră?
Isaiah 51:19Aceste două lucruri au venit la tine; cui îi va părea rău pentru tine? Pustiirea şi distrugerea şi foametea şi sabia; prin cine să te mângâi?
Jeremiah 14:20Recunoaștem, DOAMNE, stricăciunea noastră și nelegiuirea părinților noștri, pentru că noi am păcătuit împotriva ta.