Epistola lui Pavel către coloseni 1:23
Dacă voi rămâneți în credință, fiind întemeiați și neclintiți și neabătuți de la speranța evangheliei pe care ați auzit-o, care a fost predicată la toată creatura sub cer, căreia îi sunt făcut servitor eu, Pavel,
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Read all of Epistola lui Pavel către coloseni 1
Cross References
Deuteronomy 2:25Astăzi voi începe să pun groaza de tine şi teama de tine peste toate naţiunile de sub tot cerul, care vor auzi mărturie despre tine şi se vor cutremura şi se vor chinui din cauza ta.
Psalms 92:13Cei sădiți în casa DOMNULUI vor înflori în curțile Dumnezeului nostru.
Lamentations 3:66Persecută-i și nimicește-i în mânie de sub cerurile DOMNULUI.
Hosea 6:3Atunci vom cunoaşte, dacă urmărim a cunoaşte pe DOMNUL; ieşirea lui este pregătită ca dimineaţa; şi el va veni la noi ca ploaia, ca ploaia târzie şi timpurie pentru pământ.
Matthew 7:24De aceea pe oricine aude aceste cuvinte ale mele și le face, îl voi asemăna cu un om înțelept, care și-a zidit casa pe stâncă;
Mark 16:15Și le-a spus: Mergeți în toată lumea și predicați evanghelia la toată creatura.