Daniel 10:12
Atunci el mi-a spus: Nu te teme, Daniele: fiindcă din prima zi când ți-ai pus inima să înțelegi și să te disciplinezi înaintea Dumnezeului tău, cuvintele tale au fost auzite, iar eu am venit datorită cuvintelor tale.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Leviticus 16:29Și acesta să vă fie un statut pentru totdeauna, în luna a șaptea, în ziua a zecea a lunii, să vă chinuiți sufletele și să nu faceți deloc nicio lucrare, nici cel din țara voastră, nici străinul care locuiește temporar printre voi;
Numbers 29:7Și în ziua a zecea a lunii a șaptea să aveți o adunare solemnă, sfântă; și să vă chinuiți sufletele; să nu faceți nicio lucrare în ea,
Isaiah 35:4Spuneţi-le celor cu inimă temătoare: Fiţi tari, nu vă temeţi; iată, Dumnezeul vostru va veni cu răzbunare, Dumnezeu va veni cu o răsplătire; va veni şi vă va salva.
Isaiah 41:14Nu te teme, tu, vierme Iacob şi voi bărbaţi ai lui Israel; te voi ajuta, spune DOMNUL şi răscumpărătorul tău, Cel Sfânt al lui Israel.
Isaiah 65:24Şi se va întâmpla, că înainte ca ei să cheme, eu voi răspunde; şi în timp ce ei încă vorbesc, eu voi auzi.
Daniel 9:20Și în timp ce vorbeam și mă rugam și mărturiseam păcatul meu și păcatul poporului meu Israel și prezentam cererea mea înaintea DOMNULUI Dumnezeul meu pentru muntele sfânt al Dumnezeului meu;