The Bible Software
bible.software › Daniel › Daniel 4 › Daniel 4:17

Daniel 4:17

Acest lucru este prin hotărârea paznicilor și cererea prin cuvântul celor sfinți, pentru a cunoaște cei vii că cel Preaînalt domnește în împărăția oamenilor și o dă oricui voiește și așează peste ea pe cei mai josnici dintre oameni.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

This matter is by the decree of the watchers, and the demand by the word of the holy ones: to the intent that the living may know that the most High ruleth in the kingdom of men, and giveth it to whomsoever he will, and setteth up over it the basest of men.

In Context

16Să fie schimbată inima lui de om și să îi fie dată o inimă de fiară; și să treacă șapte timpuri peste el.

18Acest vis eu împăratul Nebucadnețar l-am văzut. Acum tu, Belteșațar, spune interpretarea lui, întrucât toți înțelepții împărăției mele nu sunt în stare să îmi facă cunoscută interpretarea; dar tu ești în stare, căci duhul dumnezeilor sfinți este în tine.

Read all of Daniel 4

Cross References

Exodus 9:16Și tocmai pentru această cauză te-am ridicat, ca să îmi arăt în tine puterea, și ca numele meu să fie vestit peste tot pământul.

1 Kings 21:25Dar nu fusese nimeni asemenea lui Ahab, care să se fi vândut pentru a lucra stricăciune în ochii DOMNULUI, pe care Izabela, soţia sa, îl stârnea.

2 Kings 21:6Și și-a trecut fiul prin foc și a prezis viitorul și folosea descântare și consulta demoni și vrăjitori; a lucrat multă stricăciune înaintea ochilor DOMNULUI, pentru a-l provoca la mânie.

Psalms 9:16DOMNUL este cunoscut prin judecata pe care o face; cel stricat este prins în lucrarea propriilor mâini. Higaion. Selah.

Psalms 75:6Căci înălțarea nu vine nici de la est, nici de la vest, nici de la sud.

Psalms 113:7El ridică pe sărac din țărână și înalță pe nevoiaș din mormanul de balegă,

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Daniel 4:17

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Daniel 4:16Daniel 4Daniel 4:18 →