Daniel 4:29
La sfârșitul a douăsprezece luni umbla prin palatul împărăției Babilonului.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
At the end of twelve months he walked in the palace of the kingdom of Babylon.
In Context
28Toate acestea au venit peste împăratul Nebucadnețar.
Cross References
Ecclesiastes 8:11Pentru că sentința împotriva unei lucrări rele nu se execută în grabă, de aceea inima fiilor oamenilor este deplin așezată în ei pentru a face rău.
Daniel 4:22Acesta ești tu, împărate, care ai crescut și ai devenit tare, căci măreția ta a crescut și ajunge până la cer și domnia ta până la marginea pământului.
2 Peter 3:9Domnul nu întârzie referitor la promisiunea lui, așa cum unii socotesc întârziere, ci este îndelung răbdător față de noi și nu dorește ca cineva să piară, ci toți să vină la pocăință.
Revelation 2:21Și i-am dat timp să se pocăiască de curvia ei și nu s-a pocăit.