The Bible Software
bible.software › Daniel › Daniel 5 › Daniel 5:20

Daniel 5:20

Dar când i s-a înălțat inima și i s-a împietrit mintea în mândrie, a fost deposedat de tronul lui împărătesc și i-au luat gloria;

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

But when his heart was lifted up, and his mind hardened in pride, he was deposed from his kingly throne, and they took his glory from him:

In Context

19Și pentru maiestatea pe care i-a dat-o, toate popoarele, națiunile și limbile, au tremurat și s-au temut înaintea lui; pe cine voia, ucidea; și pe cine voia, ținea în viață; și pe cine voia, înălța; și pe cine voia, umilea.

21Și a fost alungat dintre fiii oamenilor; și inima lui a fost făcută ca a fiarelor și locuința lui a fost cu măgarii sălbatici; l-au hrănit cu iarbă ca pe boi și trupul i-a fost udat cu roua cerului; până când a cunoscut că Dumnezeul cel preaînalt a domnit în împărăția oamenilor și că rânduiește peste ea pe oricine voiește.

Read all of Daniel 5

Cross References

Exodus 9:7Și Faraon a trimis și, iată, nu a murit niciuna dintre vitele israeliților. Și inima lui Faraon s-a împietrit și nu a lăsat poporul să plece.

Exodus 18:11Acum știu că DOMNUL este mai mare decât toți dumnezeii, pentru că în lucrul în care s-au purtat cu mândrie, el a fost deasupra lor.

2 Kings 17:14Cu toate acestea ei au refuzat să asculte și și-au împietrit gâturile, ca gâtul părinților lor, care nu au crezut în DOMNUL Dumnezeul lor.

2 Chronicles 36:13Și el de asemenea s-a răzvrătit împotriva împăratului Nebucadnețar, care l-a făcut să jure pe Dumnezeu; dar și-a înțepenit gâtul și și-a împietrit inima pentru a nu se întoarce la DOMNUL Dumnezeul lui Israel.

Job 40:11Aruncă departe turbarea furiei tale și privește pe fiecare om mândru și doboară-i.

Proverbs 16:18Mândria merge înaintea distrugerii și un duh îngâmfat înaintea căderii.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Daniel 5:20

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Daniel 5:19Daniel 5Daniel 5:21 →