Daniel 6:16
Atunci împăratul a poruncit și l-au adus pe Daniel și l-au aruncat în groapa leilor. Împăratul a vorbit și i-a spus lui Daniel: Dumnezeul tău pe care îl servești continuu, el te va elibera.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
2 Samuel 3:39Și eu sunt slab în această zi, deși sunt uns împărat și acești oameni, fiii Țeruiei, sunt prea tari pentru mine; DOMNUL va răsplăti făcătorului de rău după stricăciunea lui.
Psalms 37:39Dar salvarea celor drepți este a DOMNULUI, el este puterea lor în timpul tulburării.
Psalms 118:8Este mai bine a te încrede în DOMNUL, decât a-ți pune încrederea în om.
Isaiah 43:2Când vei trece prin ape, eu voi fi cu tine, şi prin râuri, ele nu te vor inunda; când vei umbla prin foc, nu vei fi ars; nici flacăra nu se va aprinde pe tine.
Jeremiah 38:5Atunci împăratul Zedechia a spus: Iată, el este în mâna voastră, pentru că împăratul nu poate face nimic împotriva voastră.
Jeremiah 39:17Dar pe tine te voi elibera în acea zi, spune DOMNUL; și nu vei fi dat în mâna oamenilor de care te temi.