The Bible Software
bible.software › Daniel › Daniel 7 › Daniel 7:9

Daniel 7:9

Am privit până când tronurile au fost dărâmate și Bătrânul de zile a șezut, îmbrăcămintea lui era albă ca zăpada și părul capului său ca lâna pură; tronul său era ca flacăra încinsă și roțile lui ca foc arzând.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

I beheld till the thrones were cast down, and the Ancient of days did sit, whose garment was white as snow, and the hair of his head like the pure wool: his throne was like the fiery flame, and his wheels as burning fire.

In Context

8Am privit cu atenție coarnele și, iată, a ieșit printre ele un alt corn mic, înaintea căruia erau trei dintre primele coarne smulse de la rădăcini; și, iată, în acest corn erau ochi ca ochii omului și o gură vorbind lucruri mari.

10Un pârâu încins a curs și a ieșit dinaintea lui; o mie de mii i-au servit și de zece mii de ori zece mii au stat în picioare înaintea lui; judecata a fost ținută și cărțile au fost deschise.

Read all of Daniel 7

Cross References

1 Kings 22:19Iar el a spus: Ascultă tu de aceea cuvântul DOMNULUI: Am văzut pe DOMNUL şezând pe tronul său şi toată oştirea cerurilor stând în picioare la dreapta lui şi la stânga lui.

Psalms 90:2Înainte ca munții să se nască, sau chiar înainte să fi format pământul și lumea, chiar din veșnicie în veșnicie, tu ești Dumnezeu.

Psalms 102:24Am spus: Dumnezeul meu, nu mă lua în mijlocul zilelor mele; anii tăi sunt din generație în generație.

Isaiah 6:1În anul în care împăratul Ozia a murit am văzut de asemenea pe Domnul şezând pe un tron, înalt şi ridicat, şi trena lui a umplut templul.

Jeremiah 49:38Și voi pune tronul meu în Elam și voi nimici de acolo pe împărat și pe prinți, spune DOMNUL.

Ezekiel 1:16Înfățișarea roților și lucrarea lor era asemenea culorii berilului; și acestea patru aveau o singură asemănare; și înfățișarea lor și lucrarea lor erau ca și cum ar fi o roată în mijlocul unei roți.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Daniel 7:9

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Daniel 7:8Daniel 7Daniel 7:10 →