The Bible Software
bible.software › Daniel › Daniel 8 › Daniel 8:15

Daniel 8:15

Și s-a întâmplat, când eu, Daniel, am văzut viziunea și am căutat înțelesul că iată, cineva a stat în picioare înaintea mea ca înfățișarea unui om.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

And it came to pass, when I, even I Daniel, had seen the vision, and sought for the meaning, then, behold, there stood before me as the appearance of a man.

In Context

14Și mi-a spus: Până la două mii trei sute de zile; atunci sanctuarul va fi curățat.

16Și am auzit vocea unui om între malurile Ulaiului, care a strigat și a spus: Gabriel, fă pe acest om să înțeleagă viziunea.

Read all of Daniel 8

Cross References

Isaiah 9:6Căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul lui şi îi va fi pus numele Minunat, Sfătuitor, Dumnezeul puternic, Tatăl veşnic, Prinţul Păcii.

Daniel 7:13Am văzut în viziunile nopții și, iată, unul ca Fiul omului a venit cu norii cerului și a venit la Bătrânul de zile și l-au adus aproape, înaintea lui.

Daniel 7:28Aici este sfârșitul acestui lucru. Cât despre mine, Daniel, gândurile mele m-au tulburat mult și înfățișarea mea s-a schimbat în mine; dar am ținut acest lucru în inima mea.

Daniel 10:16Și, iată, unul ca asemănarea fiilor oamenilor mi-a atins buzele; atunci mi-am deschis gura și am vorbit și i-am spus celui ce stătea înaintea mea: Domnul meu, prin viziune întristările mele s-au întors asupra mea și nu am păstrat tărie în mine.

Daniel 12:8Și am auzit, dar nu am înțeles; atunci am spus: Domnul meu, care va fi sfârșitul acestora?

Matthew 13:36Atunci Isus a dat drumul mulțimii și a intrat în casă; și discipolii lui au venit la el, spunând: Explică-ne parabola neghinelor din câmp.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Daniel 8:15

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Daniel 8:14Daniel 8Daniel 8:16 →