The Bible Software
bible.software › Daniel › Daniel 9 › Daniel 9:12

Daniel 9:12

Și el a întărit cuvintele lui, pe care le-a vorbit împotriva noastră și împotriva judecătorilor noștri care ne-au judecat, aducând asupra noastră un mare rău, căci sub întreg cerul nu s-a făcut cum s-a făcut asupra Ierusalimului.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

And he hath confirmed his words, which he spake against us, and against our judges that judged us, by bringing upon us a great evil: for under the whole heaven hath not been done as hath been done upon Jerusalem.

In Context

11Da, tot Israelul a încălcat legea ta, prin îndepărtare, ca să nu asculte de vocea ta; de aceea blestemul este turnat peste noi și jurământul care este scris în legea lui Moise servitorul lui Dumnezeu, deoarece am păcătuit împotriva lui Dumnezeu.

13Precum este scris în legea lui Moise, tot acest rău a venit peste noi, totuși nu ne-am făcut rugăciunea înaintea DOMNULUI Dumnezeul nostru, ca să ne întoarcem de la nelegiuirile noastre și să înțelegem adevărul tău.

Read all of Daniel 9

Cross References

1 Kings 3:9Dă de aceea servitorului tău o inimă care înţelege pentru a judeca pe poporul tău, ca să discern între bine şi rău, pentru că cine poate judeca pe acest mare popor al tău?

Job 12:17El duce pe sfătuitori ca pradă și face pe judecători nebuni.

Psalms 82:2Până când veți judeca nedrept și veți părtini pe cei stricați? Selah.

Proverbs 8:16Prin mine conduc prinți și nobili, toți judecătorii de pe pământ.

Isaiah 44:26Care întăreşte cuvântul servitorului său şi împlineşte sfatul mesagerilor lui; care spune Ierusalimului: Vei fi locuit; şi cetăţilor lui Iuda: Veţi fi zidite şi voi ridica dărâmăturile acestora;

Jeremiah 39:16Du-te și vorbește-i lui Ebed-Melec etiopianul, spunând: Astfel spune DOMNUL oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi aduce cuvintele mele asupra acestei cetăți spre rău și nu spre bine; și ele vor fi împlinite în acea zi înaintea ta.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Daniel 9:12

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Daniel 9:11Daniel 9Daniel 9:13 →