Daniel 9:27
Și el va confirma legământul cu mulți pentru o săptămână; și în mijlocul săptămânii el va face ca sacrificiul și ofranda să înceteze și din cauza împrăștierii urâciunilor îl va pustii, chiar până la mistuire și ce s-a hotărât se va turna peste cel pustiit.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Leviticus 26:14Dar dacă nu îmi veți da ascultare și nu veți împlini toate aceste porunci;
Deuteronomy 4:26Iau astăzi cerul şi pământul ca martori împotriva voastră, că veţi pieri curând în întregime din ţara în care treceţi Iordanul, ca să o stăpâniţi; nu vă veţi lungi zilele în ea, ci veţi fi nimiciţi în întregime.
Deuteronomy 29:18Ca nu cumva să fie între voi vreun bărbat, sau femeie sau familie sau trib, a cărui inimă să se întoarcă astăzi de la DOMNUL Dumnezeul nostru, ca să meargă şi să servească dumnezeilor acestor naţiuni, ca nu cumva să fie între voi o rădăcină care aduce fiere şi pelin;
Deuteronomy 31:28Adunaţi la mine pe toţi bătrânii triburilor voastre şi pe administratorii voştri, ca să vorbesc în urechile lor cuvintele acestea şi să chem cerul şi pământul ca mărturie împotriva lor.
Psalms 69:22Să devină masa o cursă înaintea lor și ceea ce ar fi fost pentru bunăstarea lor, să le fie o capcană.
Isaiah 10:23Căci Domnul DUMNEZEUL oştirilor va face o mistuire, da, hotărâtă, în mijlocul întregii ţări.