Даниел 9:3
Și mi-am îndreptat fața către Domnul Dumnezeu, să caut prin rugăciune și cerere, cu postire și pânză de sac și cenușă.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Ezra 8:21Atunci eu am proclamat un post acolo, la râul Ahava, ca să ne chinuim înaintea Dumnezeului nostru, pentru a căuta la el o cale dreaptă pentru noi şi pentru micuţii noştri şi pentru toată averea noastră.
Ezra 10:6Atunci Ezra s-a ridicat dinaintea casei lui Dumnezeu şi a mers în camera lui Iohanan, fiul lui Eliaşib; şi după ce a intrat acolo nu a mâncat pâine nici nu a băut apă, pentru că jelea din cauza încălcării legii celor care fuseseră duşi în captivitate.
Nehemiah 9:1Și în ziua a douăzeci și patra a acestei luni copiii lui Israel s-au adunat cu postire și cu pânze de sac și cu țărână asupra lor.
Esther 4:3Şi în fiecare provincie, oriunde ajungea porunca împăratului şi hotărârea sa, a fost mare jale printre iudei, şi post şi plâns şi strigăte; şi mulţi zăceau în pânză de sac şi cenuşă.
Job 42:6De aceea mă detest și mă pocăiesc în țărână și cenușă.
Psalms 69:10Când am plâns și mi-am disciplinat sufletul cu postire, aceasta a fost pentru ocara mea.