Deuteronom 1:19
Şi când am plecat de la Horeb, am mers prin tot pustiul acela mare şi înfricoşător, pe care l-aţi văzut pe calea spre muntele amoriţilor, precum ne-a poruncit DOMNUL Dumnezeul nostru; şi am venit la Cades-Barnea.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
18Şi v-am poruncit în timpul acela toate lucrurile pe care trebuie să le împliniţi.
20Şi v-am spus: Aţi ajuns la muntele amoriţilor, pe care ni-l dă DOMNUL Dumnezeul nostru.
Cross References
Numbers 13:13Din tribul lui Așer: Setur, fiul lui Mihail.
Numbers 14:14Și o vor spune locuitorilor acestei țări, pentru că ei au auzit că tu, DOMNUL, ești în mijlocul acestui popor, că tu DOMNUL ești văzut față în față și că norul tău stă deasupra lor și că mergi înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor și noaptea într-un stâlp de foc.
Deuteronomy 1:7Întoarceţi-vă şi călătoriţi şi mergeţi la muntele amoriţilor şi la toate locurile apropiate de el, în câmpie, la dealuri şi la vale şi în sud şi pe ţărmul mării, în ţara canaaniţilor şi la Liban până la râul cel mare, râul Eufrat.
Deuteronomy 32:10El l-a găsit într-un pământ, intr-un deşert; într-o risipire, pustiu al urletelor; l-a condus, l-a instruit, l-a păzit ca pe lumina ochiului său.
Jeremiah 2:6Nici nu au spus: Unde este DOMNUL care ne-a scos din țara Egiptului, care ne-a condus prin pustie, printr-o țară de deșerturi și de gropi, printr-o țară a secetei și a umbrei morții, printr-o țară prin care nu trecuse nimeni și unde nu locuise niciun om?