The Bible Software
bible.software › Deuteronom › Deuteronom 12 › Deuteronom 12:30

Deuteronom 12:30

Ia seama la tine însuţi să nu fii prins în cursă urmându-le lor, după ce vor fi nimicite dinaintea ta; şi să nu întrebi de dumnezeii lor, spunând: Cum au servit naţiunile acestea dumnezeilor lor? Tot astfel voi face şi eu.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

Take heed to thyself that thou be not snared by following them, after that they be destroyed from before thee; and that thou enquire not after their gods, saying, How did these nations serve their gods? even so will I do likewise.

In Context

29Când DOMNUL Dumnezeul tău va stârpi dinaintea ta naţiunile la care mergi să le stăpâneşti şi să le alungi şi să locuieşti în ţara lor,

31Tu să nu faci astfel DOMNULUI Dumnezeul tău, pentru că tot ce este urâciune înaintea DOMNULUI, ce urăşte el, ei au făcut dumnezeilor lor; căci chiar pe fiii lor şi pe fiicele lor i-au ars în foc pentru dumnezeii lor.

Read all of Deuteronom 12

Cross References

Exodus 23:24Să nu te prosterni înaintea dumnezeilor lor, nici să nu le servești, nici să nu faci conform lucrării lor, ci dărâmă-i complet și sparge idolii lor în întregime.

Leviticus 18:3Să nu faceți după lucrările din țara Egiptului, în care ați locuit; și după lucrările din țara Canaanului, în care eu v-am adus, să nu faceți, nici să nu umblați în rânduielile lor.

Numbers 33:52Să alungați pe toți locuitorii țării de dinaintea voastră și să distrugeți toate picturile lor și să distrugeți toate chipurile lor turnate și dărâmați în întregime toate înălțimile lor;

Deuteronomy 11:16Luaţi seama la voi înşivă ca inima voastră să nu se înşele şi să vă abateţi şi să serviţi altor dumnezei şi să vă închinaţi lor;

Deuteronomy 20:18Ca să nu vă înveţe să faceţi după toate urâciunile lor, pe care le-au făcut dumnezeilor lor, şi să păcătuiţi împotriva DOMNULUI Dumnezeul vostru.

2 Kings 16:10Și împăratul Ahaz a mers la Damasc să îl întâlnească Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, și a văzut un altar care era la Damasc; și împăratul Ahaz a trimis preotului Urie forma altarului și modelul lui, conform cu toată măiestria lui.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Deuteronom 12:30

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Deuteronom 12:29Deuteronom 12Deuteronom 12:31 →