Deuteronom 16:1
Ţine luna Abib şi ţine paştele DOMNULUI Dumnezeul tău, pentru că în luna Abib te-a scos DOMNUL Dumnezeul tău din Egipt, noaptea.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Exodus 12:11Și astfel să îl mâncați; cu coapsele voastre încinse, sandalele voastre în picioarele voastre și toiagul vostru în mâna voastră; și să îl mâncați în grabă; acesta este paștele DOMNULUI.
Exodus 12:41Și s-a întâmplat la sfârșitul celor patru sute treizeci de ani, în chiar aceeași zi s-a întâmplat, că toate oștirile DOMNULUI au ieșit din țara Egiptului.
Exodus 13:3Și Moise a spus poporului: Amintiți-vă această zi, în care ați ieșit din Egipt, din casa robiei, pentru că prin tăria mâinii DOMNUL v-a scos din acest loc: nu se va mânca pâine dospită.
Exodus 23:14De trei ori pe an ține-mi o sărbătoare.
Exodus 34:18Ține sărbătoarea azimelor. Mănâncă șapte zile azimă cum ți-am poruncit, în timpul lunii Abib, pentru că în luna Abib ai ieșit din Egipt.
Numbers 9:2Copiii lui Israel să țină de asemenea paștele la timpul rânduit lui.