Deuteronom 20:11
Şi va fi astfel, dacă îţi va da răspuns de pace şi îţi va deschide, atunci să fie astfel, tot poporul care se află în ea să îţi fie tributar şi să îţi servească.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
10Când te apropii de o cetate ca să lupţi împotriva ei, să îi oferi pace.
12Şi dacă nu va face pace cu tine, ci se va război împotriva ta, atunci să o asediezi.
Cross References
Joshua 9:9Iar ei i-au spus: Servitorii tăi au venit dintr-o țară foarte îndepărtată, datorită numelui DOMNULUI Dumnezeul tău; fiindcă am auzit despre faima lui și despre tot ce a făcut în Egipt,
Joshua 9:27Și în acea zi Iosua i-a făcut tăietori de lemne și cărători de apă pentru adunare și pentru altarul DOMNULUI, până în această zi, în locul pe care l-ar alege el.
Joshua 16:10Iar ei nu i-au alungat pe canaaniții care locuiau în Ghezer, ci canaaniții au locuit în mijlocul lui Efraim până în ziua aceasta și servesc, dând tribut.
Judges 1:30Nici Zabulon nu a alungat pe locuitorii din Chitron, nici pe locuitorii din Nahalol, ci canaaniții au locuit printre ei și au devenit tributari.
1 Kings 9:21Pe copiii lor care rămăseseră după ei în ţară, pe care copiii lui Israel de asemenea nu i-au putut nimici în întregime, peste aceia Solomon a ridicat un tribut de robie până în această zi.
Luke 19:14Dar cetățenii lui îl urau și au trimis o solie după el, spunând: Nu voim ca acest om să domnească peste noi.