The Bible Software
bible.software › Deuteronom › Deuteronom 28 › Deuteronom 28:38

Deuteronom 28:38

Vei duce multă sămânţă la câmp şi vei strânge puţin, pentru că o va mistui lăcusta.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

Thou shalt carry much seed out into the field, and shalt gather but little in; for the locust shall consume it.

In Context

37Şi vei deveni o înmărmurire, un proverb şi o zicătoare, între toate naţiunile unde te va conduce DOMNUL.

39Vei sădi vii şi le vei lucra, dar nu vei bea nici din vin, nici nu vei strânge strugurii, pentru că viermii îi vor mânca.

Read all of Deuteronom 28

Cross References

Exodus 10:14Și lăcustele au urcat peste toată țara Egiptului și s-au așezat foarte apăsătoare în tot cuprinsul Egiptului; înaintea lor nu au fost astfel de lăcuste ca ele, nici după ele nu vor fi asemenea.

Joel 1:4Ceea ce a lăsat forfecarul a mâncat lăcusta; şi ceea ce a lăsat lăcusta a mâncat muşiţa; şi ce a lăsat muşiţa a mâncat omida.

Joel 2:25Şi vă voi da înapoi anii pe care i-a mâncat lăcusta, muşiţa şi omida şi forfecarul, armata mea cea mare pe care am trimis-o printre voi.

Amos 7:1Astfel mi-a arătat Domnul DUMNEZEU; și, iată, el a format cosași la începutul creșterii otavei; și, iată, era otava după cositul împăratului.

Haggai 1:6Ați semănat mult și adunați puțin; mâncați, dar nu aveți destul; beți, dar nu sunteți îndestulați cu băutură; vă îmbrăcați, dar nimănui nu îi este cald; și cel ce câștigă un venit, câștigă venit pentru a-l pune într-o pungă spartă.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Deuteronom 28:38

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Deuteronom 28:37Deuteronom 28Deuteronom 28:39 →