Deuteronom 28:64
Şi DOMNUL te va împrăştia printre toate popoarele, de la o margine a pământului până la cealaltă; şi acolo vei servi altor dumnezei, pe care nu i-ai cunoscut, nici tu, nici părinţii tăi, lemn şi piatră.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Deuteronomy 4:27Şi DOMNUL vă va împrăştia printre naţiuni şi veţi rămâne puţini la număr printre păgânii, la care DOMNUL vă va conduce.
Deuteronomy 28:36DOMNUL te va duce pe tine şi pe împăratul tău, pe care îl vei pune peste tine, la o naţiune pe care nu ai cunoscut-o nici tu nici părinţii tăi şi acolo vei servi altor dumnezei, lemn şi piatră.
Jeremiah 16:13De aceea vă voi arunca afară din această țară, într-o țară pe care nu o cunoașteți, nici voi nici părinții voștri; și veți servi altor dumnezei zi și noapte, acolo unde nu vă voi arăta favoare.
Ezekiel 11:16De aceea spune: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Deși i-am lepădat departe printre păgâni și deși i-am împrăștiat printre țări, totuși le voi fi ca un mic sanctuar în țările unde au ajuns.
Zechariah 2:10Cântă şi bucură-te, fiică a Sionului, pentru că, iată, eu vin şi voi locui în mijlocul tău, spune DOMNUL.