Deuteronom 32:34
Nu este lucrul acesta păstrat la mine şi sigilat printre tezaurele mele?
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
Is not this laid up in store with me, and sealed up among my treasures?
In Context
33Vinul lor este otrava dragonilor şi veninul crud al viperelor.
Cross References
Deuteronomy 29:28Şi DOMNUL i-a dezrădăcinat din ţara lor în furie şi în mânie şi cu mare indignare şi i-a aruncat într-o altă ţară, ca în ziua aceasta.
Jeremiah 2:22Căci chiar dacă te-ai spăla cu silitră și ai folosi mult săpun, totuși nelegiuirea ta este însemnată înaintea mea, spune DOMNUL Dumnezeu.
Romans 2:5Dar după împietrirea ta și inima nepocăită, îți strângi furie pentru ziua furiei și a revelării dreptei judecăți a lui Dumnezeu;
Revelation 20:12Și am văzut pe cei morți, mici și mari, stând în picioare înaintea lui Dumnezeu; și cărțile au fost deschise; și altă carte a fost deschisă, care este cartea vieții; și au fost judecați morții din cele ce erau scrise în cărți, conform cu faptele lor.