Deuteronom 33:2
Şi a spus: DOMNUL a venit din Sinai şi le-a răsărit din Seir; el a strălucit din muntele Paran şi a venit cu zecile de mii de sfinţi, de la dreapta lui ieşea o lege de foc pentru ei.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Deuteronomy 5:22Aceste cuvinte le-a vorbit DOMNUL către toată adunarea voastră, pe munte, din mijlocul focului, din nor şi din întuneric gros, cu voce tare, şi nu a mai adăugat nimic. Şi le-a scris pe două table de piatră şi mi le-a dat mie.
1 Kings 11:18Şi ei s-au ridicat din Madian şi au venit la Paran; şi au luat cu ei oameni din Paran şi au venit în Egipt, la Faraon, împăratul Egiptului, care i-a dat o casă şi i-a rânduit merinde şi i-a dat pământ.
Psalms 68:7Dumnezeule, când ai mers înaintea poporului tău, când ai mărșăluit prin pustie, Selah,
Psalms 68:18Te-ai urcat în înălțime, ai dus în captivitate captivitatea, ai primit daruri pentru oameni; da, și pentru cei răzvrătiți, ca DOMNUL Dumnezeu să locuiască printre ei.
Habakkuk 3:3Dumnezeu a venit din Teman și Cel Sfânt din muntele Paran. Selah. Gloria lui a acoperit cerurile și pământul era plin de lauda lui.
2 Corinthians 3:7Dar dacă serviciul morții scris și săpat în pietre era cu glorie, încât copiii lui Israel nu puteau să privească țintă la fața lui Moise din cauza gloriei feței lui, glorie care urma să fie desființată,