The Bible Software
bible.software › Deuteronom › Deuteronom 5 › Deuteronom 5:26

Deuteronom 5:26

Fiindcă cine este acela, ca noi, din toată făptura, care a auzit vocea Dumnezeului cel viu vorbind din mijlocul focului, şi a trăit?

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

For who is there of all flesh, that hath heard the voice of the living God speaking out of the midst of the fire, as we have, and lived?

In Context

25Şi acum pentru ce să murim? Pentru că acest foc mare ne va mistui, dacă vom mai auzi vocea DOMNULUI Dumnezeul nostru vom muri.

27Apropie-te tu şi auzi tot ce va spune DOMNUL Dumnezeul nostru şi vorbeşte-ne tu, tot ce îţi va vorbi DOMNUL Dumnezeul nostru; şi vom auzi şi vom face.

Read all of Deuteronom 5

Cross References

Genesis 6:12Şi Dumnezeu a privit peste pământ şi, iată, acesta era corupt, pentru că toată făptura şi-a corupt calea pe pământ.

Deuteronomy 4:33A mai auzit vreun popor vocea lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, precum ai auzit tu, şi să trăiască?

Psalms 42:2Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu, când voi veni și mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?

Psalms 84:2Sufletul meu tânjește, da, chiar leșină după curțile DOMNULUI, inima mea și carnea mea strigă după Dumnezeul cel viu.

Jeremiah 10:10Dar DOMNUL este adevăratul Dumnezeu, el este Dumnezeul cel viu și un împărat veșnic; la furia lui pământul se va cutremura și națiunile nu vor fi în stare să suporte indignarea lui.

Matthew 26:63Dar Isus tăcea. Și marele preot a răspuns și i-a zis: Te conjur pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Deuteronom 5:26

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Deuteronom 5:25Deuteronom 5Deuteronom 5:27 →