Ecleziast 1:10
Este ceva despre care s-ar putea spune: Vezi, acesta este nou? Era deja în vechimea care a fost înainte de noi.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
9Ce a fost, aceea va mai fi; și ce s-a făcut, se va mai face; și nu este nimic nou sub soare.
Cross References
Ecclesiastes 6:10Ceea ce a fost, deja a primit un nume, și se știe că este om; nici nu se va certa cu cel ce este mai tare decât el.
Matthew 23:30Și spuneți: Dacă am fi fost în zilele părinților noștri, nu ne-am fi făcut părtași cu ei la sângele profeților.
Acts 7:51Voi, îndărătnici și necircumciși în inimă și urechi, voi totdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt; ca părinții voștri, așa și voi.
2 Timothy 3:8Și chiar așa cum Ianes și Iambres s-au împotrivit lui Moise, tot așa și aceștia se împotrivesc adevărului, oameni ai minților corupte și respinși referitor la credință.