Ecleziast 2:23
Căci toate zilele sale sunt întristări, iar osteneala lui, mâhnire; da, inima lui nu își ia odihnă noaptea. Și aceasta este deșertăciune.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
22Căci ce are omul din toată munca sa și din chinuirea inimii sale, în care el a muncit sub soare?
Cross References
Esther 6:1În acea noapte împăratul nu a putut să doarmă şi a poruncit să fie adusă cartea de scriere a cronicilor; şi ele au fost citite înaintea împăratului.
Job 7:13Când spun: Patul meu mă va mângâia, culcușul meu îmi va ușura plângerea;
Psalms 6:6Mă obosește geamătul meu; toată noaptea îmi inund patul, îmi ud divanul cu lacrimi.
Psalms 77:2În ziua tulburării mele am căutat pe Domnul, rana mea a curs neîncetat în noapte; sufletul meu a refuzat să fie mângâiat.
Psalms 90:15Veselește-ne tot atât câte zile ne-ai chinuit și câți ani am văzut răul.
Ecclesiastes 1:18Căci în multă înțelepciune este multă mâhnire, și cel ce mărește cunoașterea mărește întristarea.