Epistola lui Pavel către efeseni 4:13
Până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la omul desăvârșit, la măsura staturii plinătății lui Cristos;
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
12Pentru desăvârșirea sfinților, pentru lucrarea servirii, pentru edificarea trupului lui Cristos,
Read all of Epistola lui Pavel către efeseni 4
Cross References
Jeremiah 32:38Și ei vor fi poporul meu și eu voi fi Dumnezeul lor;
Zephaniah 3:9Pentru că atunci voi da din nou popoarelor o limbă pură, ca toţi să cheme numele DOMNULUI, să îi servească într-un singur gând.
Matthew 11:27Toate lucrurile mi-au fost date de Tatăl meu; și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaște pe Tatăl, decât Fiul și acela căruia Fiul vrea să i-l reveleze.
John 17:3Și aceasta este viață eternă: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Cristos, pe care l-ai trimis.
John 17:25Dreptule Tată, lumea nu te-a cunoscut, dar eu te-am cunoscut și aceștia au știut că tu m-ai trimis.
1 Corinthians 1:10Acum vă implor, fraților, prin numele Domnului nostru Isus Cristos, ca voi toți să vorbiți același lucru și să nu fie dezbinări între voi, ci să fiți desăvârșit uniți în aceeași minte și în aceeași judecată.