Epistola lui Pavel către efeseni 4:7
Dar fiecăruia dintre noi îi este dat har conform măsurii darului lui Cristos.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
But unto every one of us is given grace according to the measure of the gift of Christ.
In Context
6Un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este peste toți și prin toți și în voi toți.
Read all of Epistola lui Pavel către efeseni 4
Cross References
John 3:34Fiindcă acela, pe care l-a trimis Dumnezeu, vorbește cuvintele lui Dumnezeu; fiindcă Dumnezeu nu îi dă Duhul cu măsură.
Romans 12:6Având așadar daruri care diferă conform harului care ne este dat; fie profeție, să profețim conform cu măsura credinței;
1 Corinthians 12:28Și Dumnezeu a pus pe anumiți oameni în biserică, întâi apostoli, în al doilea rând profeți, în al treilea rând învățători; apoi miracole, apoi daruri de vindecări, ajutorări, guvernări, diversități de limbi.
2 Corinthians 10:13Dar noi nu ne vom făli cu lucruri în afara măsurii noastre, ci conform cu măsura standardului pe care Dumnezeu ni l-a împărțit, o măsură care să ajungă chiar până la voi.
Ephesians 3:8Mie, care sunt mai mic decât cel mai neînsemnat dintre toți sfinții, îmi este dat acest har, să predic printre neamuri bogățiile de nepătruns ale lui Cristos;
1 Peter 4:10Așa cum fiecare a primit un dar, serviți-vă cu acesta unii altora, ca buni administratori ai harului de multe feluri al lui Dumnezeu.