Cartea Estera 3:15
Alergătorii au ieşit, fiind grăbiţi de porunca împăratului, şi hotărârea a fost dată în palatul Susa. Şi împăratul şi Haman s-au aşezat să bea; dar cetatea Susa era derutată.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Genesis 37:25Şi au şezut să mănânce pâine şi şi-au ridicat ochii şi au privit şi, iată, o ceată de ismaeliţi a venit din Galaad cu cămilele lor, purtând mirodenii şi balsam şi smirnă, mergând să le coboare în Egipt.
Esther 4:16Du-te, adună toţi iudeii care se află în Susa şi postiţi pentru mine, şi nici nu mâncaţi nici nu beţi trei zile, noapte sau zi; de asemenea eu şi servitoarele mele vom posti la fel; şi astfel voi merge la împărat, ceea ce nu este conform legii: şi dacă voi pieri, voi pieri.
Psalms 37:7Odihnește-te în DOMNUL și așteaptă-l cu răbdare; nu te îngrijora din cauza celui ce prosperă pe calea sa, din cauza omului care înfăptuiește planuri stricate.
Proverbs 4:16Fiindcă ei nu dorm, fără să fi făcut vreo ticăloșie; și somnul le este luat dacă nu fac pe cineva să cadă.
Proverbs 31:4Nu este pentru împărați, O Lemuel, nu este pentru împărați să bea vin, nici pentru prinți băutura tare;
Amos 6:6Care beți vin din boluri și vă ungeți cu unguentele cele mai alese; dar ei nu se mâhnesc pentru nenorocirea lui Iosif.