Cartea Estera 7:3
Atunci împărăteasa Estera a răspuns şi a zis: Dacă am găsit favoare în ochii tăi, împărate, şi dacă face plăcere împăratului, să mi se dea viaţa la rugămintea mea, şi poporul meu la cererea mea:
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
2 Kings 1:13Și el a trimis din nou o căpetenie peste a treia ceată de cincizeci cu cei cincizeci ai săi. Și a treia căpetenie peste cincizeci s-a urcat și a venit și a căzut pe genunchi înaintea lui Ilie și l-a implorat și i-a spus: Om al lui Dumnezeu, te rog, să fie prețioasă înaintea ochilor tăi viața mea și viața acestor cincizeci de servitori ai tăi.
Esther 5:8Daca am găsit favoare în ochii împăratului şi dacă face plăcere împăratului să facă după rugămintea mea şi să împlinească cererea mea, să vină împăratul şi Haman la ospăţul pe care îl voi pregăti pentru ei, şi voi face mâine conform spusei împăratului.
Job 2:4Și Satan a răspuns DOMNULUI și a zis: Piele pentru piele, da, tot ce are un om, va da pentru viața lui.
Jeremiah 38:26Atunci să le spui: Eu mi-am prezentat cererea înaintea împăratului, ca să nu mă facă să mă întorc în casa lui Ionatan, să mor acolo.