Cartea Exodului 11:6
Și va fi un mare strigăt prin toată țara Egiptului, așa cum nu a fost niciunul asemenea lui, nici nu va mai fi unul asemenea lui.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Read all of Cartea Exodului 11
Cross References
Exodus 9:18Iată, mâine, pe timpul acesta, voi face să plouă o grindină foarte apăsătoare, așa cum nu a fost în Egipt de la întemeierea lui chiar până acum.
Proverbs 21:13Oricine își astupă urechile la strigătul săracului, va striga și el, dar nu va fi ascultat.
Isaiah 15:8Căci strigătul a mers de jur împrejurul graniţelor Moabului; urletul acestuia la Eglaim şi urletul lui la Beer-Elim.
Jeremiah 31:15Astfel spune DOMNUL: O voce s-a auzit în Rama, tânguire și plânset amar; Rahela plângea pentru copiii ei, refuzând să fie mângâiată, pentru copiii ei, pentru că nu mai erau.
Amos 5:17Și în toate viile va fi bocet, fiindcă voi trece prin mijlocul tău, spune DOMNUL.
Luke 13:28Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților, când veți vedea pe Avraam și pe Isaac și pe Iacob și pe toți profeții în împărăția lui Dumnezeu, iar pe voi aruncați afară.