Cartea Exodului 19:11
Și să fie gata pentru a treia zi, pentru că în a treia zi DOMNUL va coborî înaintea ochilor întregului popor pe muntele Sinai.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
10Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Du-te la popor și sfințește-i astăzi și mâine și să își spele hainele,
Read all of Cartea Exodului 19
Cross References
Exodus 3:8Și am coborât să îi eliberez din mâna egiptenilor și să îi scot din acea țară într-o țară bună și largă, într-o țară în care curge lapte și miere; în locul canaaniților și al hitiților și al amoriților și al periziților și al hiviților și al iebusiților.
Exodus 19:18Și muntele Sinai fumega în întregime, din cauză că DOMNUL a coborât pe el în foc; și fumul lui se ridica asemenea fumului unui cuptor și întregul munte se cutremura grozav.
Exodus 24:16Și gloria DOMNULUI a locuit peste muntele Sinai și norul l-a acoperit șase zile; și în a șaptea zi, el l-a chemat pe Moise din mijlocul norului.
Exodus 34:5Și DOMNUL a coborât în nor și a stat cu el acolo și a vestit numele DOMNULUI.
Deuteronomy 4:10Mai ales în ziua când ai stat în picioare înaintea DOMNULUI Dumnezeul tău în Horeb, când DOMNUL mi-a spus: Adună-mi poporul şi îi voi face să audă cuvintele mele, ca să înveţe să se teamă de mine în toate zilele cât vor trăi pe pământ şi să îi înveţe pe copiii lor.
Psalms 18:9El de asemenea a aplecat cerurile și a coborât, și întuneric era sub picioarele lui.