Cartea Exodului 20:19
Și i-au spus lui Moise: Vorbește tu cu noi și vom asculta, dar să nu vorbească Dumnezeu cu noi, ca nu cumva să murim.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Read all of Cartea Exodului 20
Cross References
Genesis 32:30Şi Iacob a chemat numele locului, Peniel, pentru că: Am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă şi viaţa mea este păstrată.
Deuteronomy 5:5(Eu stăteam în timpul acela între DOMNUL şi voi, ca să vă arăt cuvântul DOMNULUI, pentru că vă temeaţi din cauza focului şi nu v-aţi urcat pe munte), spunând:
Deuteronomy 18:16Conform cu tot ce ai dorit de la DOMNUL Dumnezeul tău în Horeb, în ziua adunării, spunând: Să nu mai aud vocea DOMNULUI Dumnezeul meu, nici să nu mai văd focul acesta mare, ca să nu mor.
Galatians 3:19Atunci pentru ce este legea? Ea a fost adăugată din cauza încălcărilor de lege, până să vină sămânța căreia i se făcuse promisiunea, dată prin îngeri în mâna unui mijlocitor.