The Bible Software
bible.software › Cartea Exodului › Cartea Exodului 23 › Cartea Exodului 23:18

Cartea Exodului 23:18

Să nu oferi sângele sacrificiului meu cu pâine dospită; nici grăsimea sacrificiului meu să nu rămână până dimineața.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

Thou shalt not offer the blood of my sacrifice with leavened bread; neither shall the fat of my sacrifice remain until the morning.

In Context

17De trei ori pe an toți cei de parte bărbătească să se prezinte înaintea Domnului DUMNEZEU.

19Primul dintre primele roade ale pământului tău, să-l aduci în casa DOMNULUI Dumnezeul tău. Să nu fierbi un ied în laptele mamei lui.

Read all of Cartea Exodului 23

Cross References

Exodus 12:8Și să mănânce carnea în acea noapte, friptă cu foc și azime; și cu ierburi amare să îl mănânce.

Exodus 12:15Șapte zile să mâncați azime; chiar din prima zi să scoateți dospeala afară din casele voastre, pentru că oricine mănâncă pâine dospită din prima zi până în a șaptea zi, acel suflet va fi stârpit din Israel.

Leviticus 2:11Niciun dar de mâncare, pe care îl aduceți DOMNULUI, să nu fie făcut cu dospeală, pentru aceasta să nu ardeți nimic dospit, nici ceva cu miere, în niciuna din ofrandele DOMNULUI făcute prin foc.

Leviticus 7:15Și carnea sacrificiului ofrandelor sale de pace pentru mulțumiri să fie mâncată în aceeași zi în care este adusă; să nu lase nimic din ea până dimineață.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea Exodului 23:18

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea Exodului 23:17Cartea Exodului 23Cartea Exodului 23:19 →