The Bible Software
bible.software › Cartea Exodului › Cartea Exodului 34 › Cartea Exodului 34:26

Cartea Exodului 34:26

Să aduci primul dintre primele roade ale pământului tău la casa DOMNULUI Dumnezeul tău. Să nu fierbi un ied în laptele mamei sale.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

The first of the firstfruits of thy land thou shalt bring unto the house of the LORD thy God. Thou shalt not seethe a kid in his mother’s milk.

In Context

25Să nu oferi sângele sacrificiului meu cu dospeală; nici să nu fie lăsat sacrificiul sărbătorii paștelui până dimineața.

27Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Scrie-ți aceste cuvinte; căci după tonul acestor cuvinte am făcut un legământ cu tine și cu Israel.

Read all of Cartea Exodului 34

Cross References

Deuteronomy 14:21Să nu mâncaţi din nimic ce moare de la sine; să îl dai străinului care este înăuntrul porţilor tale, ca să îl mănânce sau să îl vinzi unui străin, pentru că tu eşti un popor sfânt pentru DOMNUL Dumnezeul tău. Să nu fierbi un ied în laptele mamei sale.

Deuteronomy 26:10Şi acum, iată, am adus primele roade ale ţării, pe care tu, DOAMNE, mi-ai dat-o. Şi să le pui înaintea DOMNULUI Dumnezeul tău şi să te închini înaintea DOMNULUI Dumnezeul tău.

Matthew 6:33Dar căutați întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui; și toate acestea vă vor fi adăugate.

James 1:18Din voia lui ne-a născut el prin cuvântul adevărului, ca să fim un anumit fel de prime roade ale creaturilor sale.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea Exodului 34:26

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea Exodului 34:25Cartea Exodului 34Cartea Exodului 34:27 →