Cartea Exodului 8:26
Și Moise a spus: Nu se cuvine să facem astfel; căci DOMNULUI Dumnezeul nostru îi vom sacrifica urâciunea egiptenilor; iată, vom sacrifica urâciunea egiptenilor înaintea ochilor lor și nu vor arunca cu pietre în noi?
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
25Și Faraon a trimis după Moise și Aaron și a spus: Mergeți, sacrificați Dumnezeului vostru în țară.
Cross References
Genesis 43:32Şi au pus pentru el deoparte şi pentru ei deoparte şi pentru egiptenii care mâncau cu el deoparte, pentru că egiptenii nu pot mânca pâine cu evreii, pentru că aceasta este o urâciune pentru egipteni.
Exodus 3:18Și vor da ascultare vocii tale; și mergi, tu și bătrânii lui Israel, la împăratul Egiptului și îi veți spune: DOMNUL Dumnezeul evreilor s-a întâlnit cu noi; și acum lasă-ne să mergem, te implorăm, într-o călătorie de trei zile în pustie, ca să sacrificăm DOMNULUI Dumnezeului nostru.
Deuteronomy 7:25Să ardeţi în foc chipurile cioplite ale dumnezeilor lor; să nu doreşti aurul şi argintul care este pe ele, nici să nu îl iei la tine, ca nu cumva să fii prins în cursă prin ele, pentru că aceasta este o urâciune înaintea DOMNULUI Dumnezeul tău.
1 Kings 11:5Fiindcă Solomon a mers după Astarteea, zeiţa sidonienilor, şi după Milcom, urâciunea amoniţilor.
Ezra 9:1Şi după ce aceste lucruri s-au terminat, prinţii au venit la mine, spunând: Poporul lui Israel şi preoţii şi leviţii nu s-au separat de popoarele ţărilor, ci au făcut conform cu urâciunile lor, ale canaaniţilor, ale hitiţilor, ale pereziţilor, ale iebusiţilor, ale amoniţilor, ale moabiţilor, ale egiptenilor şi ale amoriţilor.
2 Corinthians 6:14Nu vă înjugați în mod inegal cu cei ce nu cred; fiindcă ce părtășie are dreptatea la fărădelege? Și ce comuniune are lumina cu întunericul?