Ezechiel 13:14
Astfel voi dărâma zidul pe care voi l-ați tencuit cu mortar nestins și îl voi doborî la pământ, astfel încât temelia acestuia va fi descoperită și el va cădea și voi veți fi mistuiți în mijlocul lui; și veți cunoaște că eu sunt DOMNUL.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Psalms 11:3Dacă temeliile sunt distruse, ce poate face cel drept?
Isaiah 28:17Şi voi pune judecată în frânghia de măsurat şi dreptate în firul cu plumb; şi grindina va mătura locul de scăpare al minciunilor şi apele vor inunda ascunzişul.
Jeremiah 6:15Au fost ei rușinați că au comis urâciune? Nu, nu au fost deloc rușinați, nici nu puteau să roșească; de aceea ei vor cădea printre cei care cad; la timpul când îi cercetez vor fi doborâți, spune DOMNUL.
Jeremiah 14:15De aceea astfel spune DOMNUL referitor la profeții care profețesc în numele meu și pe care eu nu i-am trimis, totuși ei spun: Nu va fi sabie și foamete în această țară. Prin sabie și foamete vor fi acei profeți mistuiți.
Ezekiel 13:9Și mâna mea va fi asupra profeților care văd deșertăciune și care ghicesc minciuni; ei nu vor fi în adunarea poporului meu, nici nu vor fi scriși în scrierea casei lui Israel, nici nu vor intra în țara lui Israel; și voi veți cunoaște că eu sunt Domnul DUMNEZEU.
Ezekiel 13:23De aceea nu veți mai vedea deșertăciune, nici nu veți ghici ghiciri, căci voi elibera pe poporul meu din mâna voastră; și veți cunoaște că eu sunt DOMNUL.