The Bible Software
bible.software › Ezechiel › Ezechiel 20 › Ezechiel 20:16

Ezechiel 20:16

Deoarece ei au disprețuit judecățile mele și nu au umblat în statutele mele, ci au murdărit sabatele mele, pentru că inima lor mergea după idolii lor.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

Because they despised my judgments, and walked not in my statutes, but polluted my sabbaths: for their heart went after their idols.

In Context

15Totuși mi-am ridicat de asemenea mâna către ei în pustie, că nu îi voi duce în țara pe care le-am dat-o, în care curge lapte și miere, care este gloria tuturor țărilor;

17Totuși ochiul meu i-a cruțat de la a-i nimici, nici nu i-am nimicit în pustie.

Read all of Ezechiel 20

Cross References

Exodus 32:1Și când poporul a văzut că Moise întârzia să coboare de pe munte, oamenii s-au strâns la Aaron și i-au spus: Ridică-te, fă-ne dumnezei care să meargă înaintea noastră; căci, cât despre acest Moise, omul care ne-a scos din țara Egiptului, nu știm ce i s-a întâmplat.

Numbers 25:2Și ei au chemat poporul la sacrificiile dumnezeilor lor; și poporul a mâncat și s-a prosternat dumnezeilor lor.

Ezekiel 20:8Dar ei s-au răzvrătit împotriva mea și au refuzat să îmi dea ascultare; nu au lepădat, niciun om, urâciunile ochilor lor, nici nu au părăsit idolii Egiptului; atunci am spus: Îmi voi turna furia asupra lor, ca să îmi împlinesc mânia împotriva lor în mijlocul țării Egiptului.

Ezekiel 23:8Și nu și-a părăsit curviile aduse din Egipt, pentru că în tinerețea ei s-au culcat cu ea și i-au lovit sânii fecioriei ei și și-au turnat curvia lor peste ea.

Amos 5:26Dar ați purtat tabernacolul lui Moloc al vostru și pe Chiun, chipurile voastre, steaua dumnezeului vostru, pe care vi l-ați făcut.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ezechiel 20:16

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Ezechiel 20:15Ezechiel 20Ezechiel 20:17 →