The Bible Software
bible.software › Ezechiel › Ezechiel 20 › Ezechiel 20:25

Ezechiel 20:25

Și de asemenea eu, eu le-am dat statute care nu erau bune și judecăți prin care nu puteau să trăiască;

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

Wherefore I gave them also statutes that were not good, and judgments whereby they should not live;

In Context

24Pentru că nu au împlinit judecățile mele, ci au disprețuit statutele mele și au murdărit sabatele mele și ochii lor au fost după idolii părinților lor.

26Și i-am murdărit în propriile lor daruri, în aceea că ei au făcut să treacă prin foc pe toți cei care deschid pântecele, ca să îi pustiesc ca ei să știe că eu sunt DOMNUL.

Read all of Ezechiel 20

Cross References

Deuteronomy 4:27Şi DOMNUL vă va împrăştia printre naţiuni şi veţi rămâne puţini la număr printre păgânii, la care DOMNUL vă va conduce.

Psalms 81:12Așa că i-am dat poftei inimilor lor și au umblat în propriile lor sfaturi.

Ezekiel 14:9Și dacă profetul este înșelat când a vorbit un cuvânt, eu, DOMNUL, am înșelat pe acel profet și îmi voi întinde mâna asupra lui și îl voi nimici din mijlocul poporului meu Israel.

Ezekiel 20:39Cât despre voi, casă a lui Israel, astfel spune Domnul DUMNEZEU: De acum înainte, dacă refuzați să îmi dați ascultare, atunci duceți-vă, serviți, fiecare, idolilor săi; dar nu mai murdăriți numele meu sfânt cu darurile voastre și cu idolii voștri.

2 Thessalonians 2:9Cel nelegiuit, a cărui venire este după lucrarea lui Satan, cu toată puterea și semnele și minunile mincinoase,

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ezechiel 20:25

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Ezechiel 20:24Ezechiel 20Ezechiel 20:26 →