Ezechiel 24:8
Ca să facă să vină furia pentru a se răzbuna; eu am pus sângele ei pe vârful unei stânci, ca să nu fie acoperit.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Deuteronomy 29:22Astfel încât generaţia care va veni din copiii voştri, care se va ridica după voi şi străinul care va veni dintr-o ţară îndepărtată, vor spune când vor vedea plăgile ţării acesteia şi bolile pe care DOMNUL le-a pus pe ea;
2 Kings 22:17Deoarece ei m-au părăsit și au ars tămâie altor dumnezei, ca să mă provoace la mânie cu toate lucrările mâinilor lor; de aceea furia mea se va aprinde împotriva acestui loc și nu se va stinge.
2 Chronicles 34:25Pentru că m-au părăsit și au ars tămâie altor dumnezei, ca să mă provoace la mânie cu toate lucrările mâinilor lor, de aceea furia mea va fi turnată peste acest loc și nu se va stinge.
Isaiah 26:21Fiindcă, iată, DOMNUL iese din locul său să pedepsească pe locuitorii pământului pentru nelegiuirea lor; pământul de asemenea îşi va arăta sângele şi nu va mai acoperi pe ucişii lui.
Jeremiah 7:20De aceea astfel spune DOMNUL Dumnezeu: Iată, mânia mea și furia mea vor fi turnate asupra acestui loc, asupra omului și asupra animalului și asupra copacilor câmpului și asupra rodului pământului; și va arde și nu se va stinge.
Jeremiah 22:8Și multe națiuni vor trece pe lângă această cetate și vor spune, fiecare om aproapelui său: Pentru ce a făcut DOMNUL astfel acestei mari cetăți?